marți, 22 februarie 2011

GRUPUL CELOR 3 MONUMENTE DIN FURTUNEŞTI - GURA TEGHII-BUZĂU

A. REFERINŢE
  1. Religio- istorice,cu privire la zonele locale ,Furtueşti,Gotiş (locul Sfântului Sava Gotul, ce a creştinat ,oamenii locului ,prin împletirea credinţei Zeului Zamolxis cu cea a Fiului Lui Dumnezeu, Iisus Hristos )
  2. Religio- istorice,cu privire la macrozonele regionale ale Bu-Zeului (Buzăului- hidronim ca râu şi toponim ca regiune)
  3. Istorico-religio, Traco-Getico-Dacă, din vremea Regelui-Zeu- Buerebista ( Buzeu, toponim până în sec. 19 şi Buzău, după această dată )

B- Cele 3 monumente ?

  1. Biserica cu hramul ,,Sfânta MARIA MARE’’ ( Adormirea Maicii Domnului )
  2. Lăcaşul NAŞTERII şi ÎNVIERII DOMNULUI IISUS
  3. Monumentul DE NEAM şi ŢARĂ,reprezentată de 22 de voevozi,domnitori şi regi, de la Buerebista, la Mihai I de România( verigile fundamentale ale lanţului istoric al Poporului Român )apoi reprezentaţii Comunităţii Locale- EROI,în războaiele de independenţă, întregire şi reîntregire, PREOŢI, ÎNVĂŢATORI şi PRIMARI de la începutiri până azi, ale căror nume sunt inscripţionate pe plăci de marmură şi aplicate pe cei 4 pereţi ai camerei de la parter a monumentului..
1. Biserica cu hramul ,,Sfânta MARIA MARE’’ ( Adormirea Maicii Domnului )

Proiectată de ctitorul principal ing. Pamfil Furtună, născut acolo în satul Furtuneşti, fiu rătăcitor în Bucureşti, aici realizănd poate sute de acţiuni de mândrie nu numai pentru mine ci chiar pentru Bucureşteni şi nu numai.             
Pentru a nu suna gol, dau câteva exemple :
Exemlul 1- Proiectul iniţial al Metroului Bucureşti, care :
 1.1) dacă nu la-ş fi proiectat, (studiind atunci în 1971 soluţiile constructive, modul de execuţie şi alte elemente specifice ale toate metrourilor lumii );
 1.2) dacă beneficiarul Intreprinderea de Transport Bucureşti (ITB) nu mi-ar fi solicitat  şi susţinut printr-un colectiv de ingineri deosebiţi şi
1.3) cel mai important ,dacă Preşedintele Ceauşescu nu     l- ar fi aprobat, metroul Bucureşti, n-ar fi existat.
Exemplul 2- Piaţa Universităţii care include : sistematizarea pieţii funcţional privind traficul auto şi arhitectural- urbanistic ; pasajul pietonal subteran şi parcajul auto pe două niveluri cu o capacitate de 1.000 locuri de parcare. Acest obiectiv, Piaţa Universităţii, are o istorie lungă,interesantă, recunoscută ca cea mai eficientă de mari specialişti din Germania, dar de  care nu ne ocupăm.
Exemplul 3- Piaţa Bucur Obor, care are deasemeni o istorie lungă, de care deasemeni nu ne ocupăm. Acest obiectiv, este similar Pieţii Universităţii, numai că este de mai mare anvergură.
Exemplul 4- Aici, pentru scurtare, nu voiu nominaliza,ci voiu comasa : toate pasajele autorutiere şi pietonale ( Grantt, Piaţa  Victoriei, Lipscani,Piaţa Unirii, Jiului, Casa Presei Libere, Piaţa Hurmuzachi ( Muncii ) plus alte cca.zece în zone exterioare, plus toate bulevardele din noile cartiere ( Drumul Taberei,Militari, Giuleşti,Crângaşi,Griviţei, Titan-23 August, Sud-Berceni şi celelalte, plus toate bulevardele spre centrul oraşului în contiunuarea celor 8 drumuri naţionale, a celor două autostrazi ( spre Piteşti şi spre Litoral) a drumurilor judeţene, a bulevardelor inelare,etc. toate au fost şi roadele muncii mele de proiectare în calitate de  consilier sau conducător direct. Şi multe altele despre care, cum am spus, le abordăm sumar.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu